Consilierea filosofică și etică. Reflecții și practici în România

Culegerea acestor lucrări științifice face parte din proiectul de cercetare demarat de Asociația profesională a consilierilor filosofici și de etică, organizație non-profit înființată în anul 2017 cu scopul de a promova și susține recunoașterea oficială a specializării apărute în domeniul practicii filosofice sub forma unei noi profesii, consilierea filosofică. Proiectul a atras membrii asociației, care au studiat domeniul de practică filosofică și au acumulat experiență în cercetarea domeniului, prin lucrările sau studiile anterioare, sau dețin o expertiză practică prin aplicarea conceptului de consiliere filosofică a persoanei sau prin organizarea de manifestări filosofice destinate grupurilor. Invităm pe toți cei interesați de acest subiect să facă mai mult decât a parcurge acest volum, prin a ne trimite opinii sau lucrări în domeniu sau de a ni se alătura în cadrul asociației profesionale, care are porțile deschise celor care au studiat filosofia dar și celor care își doresc să o facă și nu au reușit până acum, iar împreună putem face ca practica filosofică să devină o realitate și în România. (Dr. Hațegan Vasile, Președinte al APCFE) Lucrarea are o structură coerentă, axată pe analiza conceptelor  de consiliere filosofică și consiliere etică în diverse domenii, care prezintă diverse abordări, structurate într-un număr de…

MEDITAȚIA FILOSOFICĂ – instrument în consilierea filosofică – Vasile Hațegan

Volumul readuce în atenția practicienilor interesați, conceptul antic de meditație, acesta fiind un instrument important ce poate fi folosit în cadrul noilor practici filosofice, îndeosebi în noul domeniu aplicat, consilierea filosofică.  Lucrarea propune două exerciții ce pot fi testate individual, ca un prim experiment mental ce poate fi făcut de cei interesați de practicile filosofiei, acum cu ajutorul stării meditative. Consilierea filosofică pune în atenția filosofilor și practicienilor, rolul important pe care îl are filosofia în viața omului, oferind practicienilor instrumente utile unor noi practici, arătând potențialului unei noi specializări, adusă acum în serviciul persoanei, sub forma unor practici filosofice specializate, pe care le prezentăm în cadrul acestui volum, oprindu-ne în mod expres asupra practicii meditative, ca instrument ce poate fi inclus în portofoliul practicienilor și specialiștilor în consilierea filosofică.

PRACTICA FILOSOFICĂ – de Lou Marinoff (ed. a 2-a rev.)

Între filosofii practicieni care a readus filosofia din turnul de fildeş al iniţiaţilor în slujba oamenilor obișnuiți, confruntați cu problemele vieții de zi cu zi, Lou Marinoff ocupă unul din cele mai proeminente și intens mediatizate locuri. […] Procesul de consiliere dezvăluie contradicţii interne (între credinţele sau principiile clientului) însă cel mai adesea externe (între principiile clientului şi cele ale mediului său) având ca rezultante dileme, conflicte şi crize existenţiale. Drept remediu, consilierea filosofică se angajează în selectarea sau derivarea de concepţii relevante din cadrul istoriei filosofiei şi în aplicarea lor la problema supusă analizei. Rezultatul vizat este clarificarea propriilor perspective ale clienţilor şi aflarea strategiilior de îndepărtare a contradicţiilor dintre acestea şi principiile ce guvernează cadrele exterioare ale vieţii clienţilor.   ( Conf. univ.dr. Lobonț Florin) Prezentul volum, așa cum și autorul recunoaște, este o carte destinată celor care vor să cunoască care au fost preocupările americane pentru reglementarea și implementarea practicii filosofice, prin crearea unei asociații profesionale care să militeze pentru acest scop, care a generat un cod de etică al profesiei, și care să fie preocupată de respectarea acestora de către toți practicienii, în vederea consolidării prestigiului dorit acestui domeniu nou al practicii, bazat pe concepte filosofice și…

Consilierea filosofică: de la practică la profesie

“Consilierea filosofică, de la practică la profesie are în primul rînd meritul de a realiza o foarte bună introducere în practica și consilierea filosofică, lămurindu-ne asupra demersului specific și asupra relației consilierii filosofice cu filosofia academică. O parte importantă este destinată prezentării teoretice a principalelor modele de consiliere filosofică aplicate de filosofi practicieni din Germania, America de Nord, Europa, Israel și sînt relevate și cîteva aspecte ce creează premisele consilierii filosofice în România. Ne sunt prezentate metode, instrumente, definiții dar și principalele forme pe care le-a luat pînă acum consilierea filosofică. […] Lucrarea lui Vasile Hațegan este un nou început în cercetarea filosofică din România. În acest context, ea se plasează ca una dintre cele mai noi forme de creativitate filosofică, cea care, pe de o parte, readuce filosofia pe terenul vieții cotidiene și o redă individului postmodern, iar pe de altă parte, oferă deschideri pentru reconstrucția vieții organizaționale și pentru noi practici etice, sociale și politice.” Citat preluat din blogul personal al profesorului Sandu Frunză (textul integral aici).

Destin în spirală

Îmblânzitor de cuvinte ( Prefața volumului) . Un crescendo uimitor al lui Sergiu Haţegan în cel de-al doilea volum , „Destin în spirală”,  readuce curajul abordărilor tematice din „ Revelatio. Căutările eului liric”, primul său volum de versuri.   Adolescenţa a parcurs „timpul recoltei”, a depăşit frica de propria identitate     („ Cuvintele –mi vin uşor, scoase din amnezie / şi toate, absolut toate, miros a poezie.” Disertaţie amorfă),  iar jocul poetic se desfăşoară străbătând uneori indecizii, vehiculând motive culturale, împrumutând modele literare. Semnul maturizării pare împăcarea cu sine: „ cuvintele-mi scapă din gură/ stoluri-stoluri de păsări călătoare/ fug ca imaginile tumultuoase din minte/ şi se duc, of, cum se duc,/ vestind potrivirea apoteotică din mine,/ şi flori frumoase cresc peste/ cadavrul maşinăriei răsturnate/ şi viaţa continuă înflorită iarăşi/ ca o binecuvântare întâmplătoare/ pe obraji mai încolţeşte o floare,/ un mugur răsfrânt de lacrimă sinceră.”(Cum să scriu) Modelele culturale sunt fireşti vârstei şi lecturilor şcolare; identificăm astfel spiritul de frondă al lui Ion Barbu ( Ou fracţie), exclamaţia retorică blagiană („daţi-mi un nume, daţi-mi o mască!”  în Gramatica ego-ului), adjective argheziene („un amalgam de uitări şi de dor/ ţi se-arată înfrigurat, sfredelitor” în Creaţie spontană), spleen-ul bacovian („spleen de toamnă”…

REVELATIO – căutările eului liric

DETALII: Când singurul poet este cititorul Poezia lui Sergiu Hațegan, un tânăr de doar 17 ani, izbucnește din interior, îmbrăcând expresiv un șuvoi emoțional abundent și adesea îndărătnic…..În același timp, avem în față o desfășurare lirică muncită și căutată, denotând  un autor extrem de ambițios și de preocupat să găsească formule de exprimare cât mai expresive, cât mai adecvate vulcanului de simțăminte, temeri și credințe în ceea ce face și miezului profund pe care vrea să-l comunice, nu să-l înțeleagă ci să-l releve. Sergiu Hațegan scrie poezie în mod programatic, preocupat și concentrat, încercând să traducă în cuvinte zbaterea interioară, însă adesea acest efort este dinamitat de insinuări spontane, rezultând versuri sclipitoare, arătând că este mai mult decât un versificator priceput. Titlul volumului este voit contradictoriu și interpretabil în cheie poetică: Revelatio: căutările eului liric….Iar toate aceste eforturi (și munci!) au un singur scop, cel de a atinge starea de grație, profund poetică… Căutarea are uneori trimiteri clasice, în titluri de poezii ce pot părea căutate și pretențioase, ele ascunzând, de fapt, lumi și constelații, în vibrații astronomice ce fac legătura cu elemente cosmice concrete, dar și cu lirica unor autori romantici importanți. Aș putea cita mai multe versuri reușite și…

Salturi în Vestul Sălbatic

DESCRIERE: Burt Goldman ne vorbește despre un tânăr de 19 ani, Jason Oheso, care rătăcește prin Vestul Sălbatic, la sfărșitul anilor 1890. Răsfoiește doar cartea, și citește orice capitol vrei, ca un divertisment, la fel cum au făcut majoritatea celor care au citit-o, și vei fi captivat de fiecare capitol. Extras din capitolul Jason și tribul Cheyenne: Gândeam în limba Cheyenne şi arătam exact ca un Cheyenne. Eram încă un puşti, dar ştiam că ar fi bine să încep să gândesc în engleză dacă urma să mă descurc în lume. Mai întâi, va trebui să mă curăţ, să îmi leg părul, după moda albilor şi să fac rost de nişte haine. Mintea mea a rătăcit către conversaţiile avute cu prietenul meu Heyach. Nu mi-am dat seama cât de înţelept era Ursul Adormit, până acum. Heyach m-a făcut să îmi păstrez cunoştinţele de engleză. Desigur, nu ştiam multe cuvinte, aveam doar vocabularul unor copii de opt ani, de la o fermă. Dar era engleză. Eram hotărât să încetez să gândesc în limba tribului Cheyenne. A fost o sarcină grea. Am reuşit, spunând pe nume tuturor lucrurilor din jurul meu. Mintea mea se îndrepta către cuvintele Cheyenne dar mi-am forţat limba să vorbească…

Cântecul ARMOniei

DESCRIERE: Personajul principal, Armo Keenan, are cea mai remarcabilă voce de operă auzită vreodată, dar el cânta numai muzică country, de la țară. Și cu toate astea, el simțea că parcă vocea lui era blestemată și ori de câte ori cânta, era un dezastru. Urmând într-un fel tema de poveste, din opera Boema, această carte despre cântecul lui Armo este o poveste de dragoste uimitoare, cu multe accente umoristice care te vor care te vor face să râzi chiar în hohote. DETALII: Numărul de pagini: 193 I.S.B.N.: 978-606-8606-25-5 Traducerea din limba engleză: Patricia Bucko Titlul original: ARMO/s Song CUMPĂRĂ cartea de  aici.

Hipnotismul – o profesie. Evoluția terapiei prin hipnoză în secolul XX.

DESCRIERE: Noi toți avem responsabilitatea de a fi implicați în mod activ în toate ocupațiile și în viețile noastre opunând rezistență împotriva oricărei tentative de restricționare a alegerii noastre de a gândi. Puterea speciei noastre nu constă în conformism și uniformitate, ci în individualitate și unicitate. Dr. Dwight Damon a creat o capodoperă de informații și ne-a adus la cunoștință frământările și zbuciumul predecesorilor noștri din ultimele două secole. Această lucrare magnifică este noul standard al istoriei hipnozei. Acoperă spațiile libere și segmentul recent al vieților și ocupațiilor noastre, care nu a fost consemnat până acum. Aceasta este o publicație pe care o vom prețui pentru totdeauna. Virgil Hayes Bine ai venit, dragă cititorule, în lumea unor amintiri de-o viață despre hipnoză. Pe măsură ce vei citi această carte, vei experimenta creșterea noastră ca profesie separată și distinctă în ultimii mai bine de 60 de ani. Vei avea șansa să întâlnești eroii, personajele negative și caracterele care au jucat un rol important în istoria noastră contemporană. Dar, mai presus de toate, sper că vei dobândi o apreciere mai bună a felului în care am ajuns la statutul prezent ca profesie și a cât mai avem de realizat în viitor. Dwight…

Supraviețuire și răsplată

DESCRIERE: De la zdrențe la bogăție. O poveste a unui băiat de cincisprezece ani, care s-a trezit prins în vârtejul holocaustului din Europa ultimului razboi mondial. Evadarea din marșul spre moarte, după ce a părăsit lagărul din Auschwitz, Joe Brandt a venit în America, fără să cunoască limba, fără prieteni, și nici bani, ci doar cu hainele de pe umăr… Drumul acestui tânăr, după fuga sa din lagăr, trece și prin Oradea, un oraș din vestul României, apoi se îndreaptă spre Bergen–Belsen pentru a se îmbarca spre America. Cartea continuă și ne povestește despre cum acel tânăr a devenit mai târziu milionar în America și a construit în Palm Desert – California, un monument despre ororile holocaustului, dedicat de fapt celor mai puțin norocoși decât el. Cititi-o dacă aveți timp, pentru că odată începută nu o veți mai lăsa jos. DETALII: Numărul de pagini: 172 I.S.B.N.: 978-606-8606-23-1 Traducerea din limba engleză: Patricia Bucko Titlul original: Survival and Payback CUMPĂRĂ cartea de  aici.

365 GÂNDURI DE AUR

DESCRIERE: Aceasta este o carte pe care o vei consulta și pe care o vei păstra în suflet mereu. Uită-te la orice dată, la data de naștere în special și gândește-te la cuvintele pe care le vezi. Aici sunt doar câteva din cele 365 de afirmații înțelepte. Una pentru fiecare zi din an. Începe-ți ziua alegând aleatoriu o dată și gândindu-te la aceste cuvinte de înțelepciune. Iată câteva: Există o singură cale de a scăpa de întunericul dintr-o cameră, să lași lumina să intre. Încrederea eclipsează ignoranța și când încrederea este cuplată cu acțiunea succesul va urma. Obiectivul artei nu este să descrie o scenă, ci mai degrabă să exprime o emoție. Fii încrezător înainte de a deveni priceput pentru că nicio altă persoană nu poate face acel lucru la fel ca tine. Șterge „nu” din „nu pot” și vei avea secretul succesului. Până la urmă, alter ego-ul tău a făcut deja acel lucru. …..Mai sunt încă 360…. Nota Editurii: Toate picturile incluse în această carte sunt realizate de însuși Burt Goldman, după împlinirea vârstei de 78 de ani, cand și-a descoperit acest talent, aplicând saltul cuantic, tehnica de forță a programului cu același nume: Quantum Jumping, prezentat din anul…

ZBORUL SPRE INTERIORUL TĂU

DESCRIERE: Zborul spre interiorul tău este un memoriu spiritual unic, care exploră relația simbiotică dintre gândire și realitate, și dovedește că noi avem, într-adevăr, puterea de a ne crea viețile! Cu o inteligență plină de umor, o claritate pătrunzătoare și printr-o prezentare fără compromisuri, Rebecca Tripp ne oferă povestea unei vieți trăite în mișcare. În 1967, Rebecca și-a părăsit orașul liniștit al copilăriei, de pe coasta mării, pentru a începe călătoria într-o nouă viață, la 10.600 km înălțime, ca “zeiță a cerului”, cu United Airlines. Aproape doar printr-o singură clipire a genelor, a plonjat în lumea în continuă schimbare a zeilor luxului, în lumea pasagerilor de clasa întâi, și mai târziu, în lumea practicanților de spiritualitate. Fiind o stewardesă care se bucură de viață, Rebecca chiar avea lumea la picioarele ei. Totuși ceva lipsea. Viața se îndrepta către ea – nu ea către viață. Cum ar fi putut să reia controlul și să-și creeze viața pe care și-o dorea cu adevărat?  De-a lungul următorilor treizeci și cinci de ani, trecând prin multe aventuri, atât revelatoare, cât și traumatizante, Rebecca s-a transformat dintr-o persoană naivă și inocentă într-una matură, puternică, un om de acțiune. Explorând puterea tărâmului spiritual, frica, nesiguranța, relațiile…

Călătorul cuantic – Zyclo

DESCRIERE: Deși este o ficțiune, aceasta carte prezintă prin tematica ei, conceptul Salturilor cuantice, în spațiu și timp, creat de același autor Burt Goldman. *Zyclo este răpit de o entitate septi-dimensională, care joacă un joc ce implică cele o sută de planete ale Multiversului. Trezindu-se propulsat în anul 1239, Zyclo este forţat să-şi folosească puterea pentru a seduce populaţia şi devine conducătorul a trei ţări. Misiunea lui este de a împiedica invazia mongolă a Europei, apoi continuă cu Mexicul aztecilor unde îl ajută pe Cortez prin arderea celor 11 corăbii ale sale, după care misiunea sa este de a-l ucide pe Stonewall Jackson pentru a se asigura că Nordul va câştiga războiul. Aventurile sale cu Benjamin Franklin, Thomas Edison şi alţi conducători ai diverselor perioade fac din această carte o fantezie istorică uşurând şi eficientizând studiul diverselor perioade, fiind de asemenea o lectură captivantă. Zyclo opreşte invadarea Europei de către hoardele de mongoli şi salvează Franţa şi Anglia. Zyclo arde corăbiile lui Cortez pentru a învinge poporul aztec şi a apăra graniţele teritoriului care va urma să devină Statele Unite ale Americii. Zyclo îl convinge pe regele Ludovic al paisprezecelea să susţină revoluţia coloniştilor americani. Zyclo face singurul lucru care…

Prietenul meu Divin

DESCRIERE: Întregul roman, e plin de umor și amuzant, reprezintă de fapt o metaforă pentru utilizarea principiilor Kybalionului. Un roman ușor ezoteric, scris de Burt Goldman cu mai mulți ani în urmă, dar mai actual decât oricând, cu mulți susținători entuziasmați. Cartea se  conturează pe ideea unei curse. Larry, care a moștenit compania de la tatăl său, a vrut să scape de toți oamenii care au fost cu tatăl său. Din cauza legii, nu putea să-i concedieze și astfel a venit cu ideea unei curse. Cine va câștiga urma să aibă prima alegere la prima poziție din companie și tot așa până la ultimul. Egalitate pentru toți. Jack Belson, personajul principal, este șeful de la contabilitate al firmei. El este supraponderal, are 40 de ani și nivelul lui de energie este slab. Simțind că ar putea cu ușurință să ajungă doar portar după cursă, Jack merge pe plaja din apropiere și ridicându-și capul spre nori cere ajutorul lui Dumnezeu. Spre surprinderea lui, Dumnezeu îi răspunde. Dumnezeu îi dă lui Jack un manual al vieții, cu cele 7 legi ale Kybalionului: Mentalism, Corespondență, Polaritate, Vibrație, Ritm, Cauză/Efect, și Gen. Răspunsul nu este chiar pe placul lui Jack dar îi va schimba…

Cufărul minţii

DESCRIERE: Aceasta este o „altfel” de carte menită să te ajute să evoluezi. Poţi păstra acum în mintea ta un „cufăr” cu materiale, ce conţine 41 de tehnici specifice, concepute a fi folositoare în toate aspectele din viaţa ta. Vei putea crea o viaţă mai bună, utilizând aceste concepte unice: „tehnicile cufărului minţii”- MIND BOX scrise şi prezentate de BURT GOLDMAN. Toate tehnicile din acestă carte au fost prezentate şi utilizate, la seminariile internaţionale, timp de peste douăzeci de ani. Acestea sunt simple, eficiente, şi uşor de înţeles; chiar dacă uneori nu funcţionează la fel pentru toată lumea. Dar dacă foloseşti oricare dintre acestea şi funcţionează pentru tine, viaţa ta se va schimba în bine. Obişnuieşte-te să apelezi la căte o tehnică pentru orice situaţie ivită în viaţă. Tehnicile cufărului minţii sunt concepute să acopere toate problemele din viaţa ta, inclusiv pentru găsirea scopului în viaţă. Răspunsul la a-ţi găsi scopul în viaţă este să simţi. Experimentează cât de multe poţi şi nu doar că vei găsi scopul tău în viaţă, ci vei fi cufundat în el. Ce ar trebui să experimentezi? Alege un subiect, experimentează-l. Asta nu înseamnă că trebuie să fii bun la acel lucru, înseamnă doar că…

Supermintea umană

DESCRIERE: Astăzi se scriu multe lucruri despre cunoştinţele lui Hermes şi mai ales despre cele şapte principii despre care acesta a vorbit, principii care formează piatra de temelie a întregii cunoaşteri şi este cheia către o minte superioară. Cele Şapte Principii influenţează toate lucrurile şi sunt invariabile. Acestea nu pot fi schimbate, modificate sau distruse. Deoarece sunt legi universale, ele guvernează toate lucrurile, de la particulele cele mai mici până la însuşi Universul care se dilată. O înţelegere a acestor reguli vă plasează cu un pas înainte în jocul vieţii. Aceste principii sunt regulile vieţii şi acest concept nou, denumit Supermind, se bazează pe aceste şapte forţe. Înţelegeţi şi folosiţi principiile şi aţi început construcţia superminţii voastre. Datorită faptului că lumea este o creaţie mentală, aveţi control asupra ei. Acel control constă în faptul că voi şi numai voi aveţi abilitatea de a vă folosi imaginaţia. Doar voi puteţi controla acel procesor de creare de imagini din mintea voastră. Doar voi puteţi să schimbaţi ceea ce se întâmplă în mintea voastră. Programul Supermind a luat fiinţă în anul 1979 şi conţine principii universale care ghidează viaţa fiecăreipersoane de pe planetă, în timp ce oamenii îşi trăiesc viaţa fără a şti…

Din ce în ce mai bine

DESCRIERE: Poate fi cea mai remarcabilă carte pe care aţi citit-o vreodată. Cartea descrie cursul creat de Jose Silva şi predat în toată lumea, încă din 1966, prin care participantul învaţă să îşi controleze mintea cum n-a visat niciodată. Mintea fiecăruia dintre noi adăposteşte un potenţial extraordinar şi neexploatat la capacitatea sa maximă. Titlul ”Din ce în ce mai bine” nu este unic doar în privinţa conţinutului, ci şi în privinţa stilului. Ove Sehested descrie cursul Silva la care a participat. Vă va încânta instructorul Burt Goldman în timp ce îl convinge pe Ove puţin câte puţin, atât la curs cât şi după, despre programul Silva. Deosebit de edificatoare sunt efectele discuţiei de după curs pe care cei doi le au în intimitatea biroului instructorului. Ove îşi asumă rolul gânditorului pesimist şi preia punctul de vedere opus, iar Burt Goldman, cu superba sa înţelegere asupra subiectului parează cu pricepere fiecare întrebare cu explicaţii simple şi concise. Cartea este o poartă, ca o introducere, spre fantastica putere a minţii umane. Ascunsă în fiecare dintre noi, această forţă este ca un gigant adormit aşteptând să fie trezit. Cursul Silva este cheia acestei treziri, deschizând uşa spre o lume mai bună pentru tine…

Împlineşte-ţi visele

DESCRIERE:  După prima idee, marcată chiar în titlul cărţii, aceea de a reuşi să îţi atingi visele, restul a venit de la sine, prin ideile fiecărui capitol al cărţii şi până la finalul ei, vei găsi îndemnul autorului că poţi reuşi şi tu să faci din fiecare vis o realitate împlinită, ce poate face parte din viaţa ta chiar de acum. Vă invit acum alături de mine, să descoperim împreună şi alte modalităţi de a ne implini visele, pe care le ştim deja de mult, doar că le-am ignorat până acum. Vă doresc tuturor să găsiţi de fiecare dată răspunsul pe care îl căutaţi şi să îndrăzniţi să aplicaţi principiile din această carte pentru a vă realiza toate visele şi dorinţele voastre. Fie ca acestea să devină o realitate prin forţa minţii voastre. Cu prietenie, Vasile Haţegan DETALII: Numărul de pagini: 84 Formatul în cm. (l x L): 14.5 x 21 I.S.B.N.: 978-606-92525-9-4 CUMPĂRĂ cartea de aici.

O viață mai bună prin control mental

DESCRIERE: Aceasta, cea de-a doua carte scrisă de Burt Goldman, este o carte importantă pe care o veţi dori în casa voastră ca să vă bucuraţi de ea, să faceţi referiri la ea şi să o împărţiţi cu familia şi prietenii. Iată o carte care vă va ajuta să vă îmbunătăţiţi circumstanţele voastre, să vă îmbogăţiţi viaţa şi să vă intensificaţi dorinţele. Conceptele pe care doriţi cel mai mult să le cunoaşteţi sunt explicate cu claritatea şi simplitatea atât de caracteristice acestui instructor de top în domeniul Controlului mental din Statele Unite. În cartea “O viaţă mai bună prin control mental” veţi învăţa mai multe despre sistemele de credinţe, frică şi schimbare. Veţi învăţa cum să vă comportaţi cu copiii voştri şi cum să-i ajutaţi. Veţi învăţa de ce anumite programări sunt eficiente şi motivele pentru o sănătate bună şi atitudini pozitive. Veţi învăţa o metodă nouă de control al greutăţii care chiar dă rezultate şi un program pentru fumători. Veţi găsi un capitol uimitor despre iubire care vă va oferi o înţelegere clară a acestei emoţii şi cum o puteţi folosi ca forţă dinamică în viaţa voastră. Veţi afla de ce unii oameni sunt predispuşi spre eşec şi de ce…

Controlul mental – Noua dimensiune a gândirii umane

DESCRIERE: Multe dintre descoperirile remarcabile din istorie au fost făcute atunci când creatorii au dat „din întâmplare” peste evenimente care i-au condus către realizarea unor contribuţii extraordinare la progresul umanităţii. Aşa a fost şi în cazul lui Jose Silva, care în 1944, încercând să ridice nivelul IQ la copii săi, a găsit elemente uluitoare de ESP. Aceasta a fost scânteia care a aprins o căutare de o viaţă şi l-a condus către numeroşi ani de cercetare neobosită care, în cele din urmă, a dat naştere la ceea ce este cunoscut azi în multe părţi ale lumii ca fiind Controlul Mental Silva. Pe o altă cale, Emilio Guzman, autorul acestei cărţi, încerca primul său experiment în telepatie în 1928, între California şi New York. Aşa a început un drum lung de preocupări legate de lumea subiectivă, care l-a condus către câştigarea unei reputaţii solide ca scriitor pe această temă. Acestor două drumuri le-a fost destinat să se întâlnească. Atunci când s-a întâmplat acest lucru, Emilio Guzman, recunoscând imediat importanţa muncii în domeniul Controlului mental, a îmbrăţişat mişcarea cu entuziasm. Într-o afirmaţie făcută pentru revista LIFE, el a comentat: Nu există nicio îndoială că Jose Silva va intra în istorie ca un…

Priveste altfel viata

Descopera si intelege viata ta, de Vasile Hategan DESCRIERE: Cartea de faţă este o trecere în revistă a câtorva idei despre conceptul vieţii umane. Aceste idei vin din interacţiunea cu numeroşi oameni interesaţi să se descopere şi care căutau alte modalităţi de a-şi schimba viata. Din întrebările lor sau din dilemele exprimate, mi-am dat seama ca prima dată trebuie să încerci să înţelegi cum funcţionează viaţa, pentru ca mai apoi să poţi respecta regulile ei. Am încercat să sintetizez ideile expuse pentru a nu plictisi cititorul aducând şi unele direcţii de urmat care ne pot ajuta la înţelegerea vieţii, pur şi simplu. Temele prezentate in acest eseu despre VIAŢĂ fac parte din unele expuneri personale in cadrul unor cursuri de dezvoltare personală,  pe care le prezint public încă din anul 2007, multor oameni interesaţi de capacităţile minţii umane, denumit generic Silva Ultramind ESP. Sper ca această carte să fie un sprijin celor care caută să înţeleagă viata, in deplina ei splendoare. O viaţă frumoasă tuturor! DETALII: Numărul de pagini: 76 Formatul în cm. (l x L): 14.5 x 21 I.S.B.N.: 978-606-92529-1-8 CUMPĂRĂ cartea de aici.

Apel de urgență către Univers

AVANTAJELE APELULUI CĂTRE UNIVERS „Era timpul ca un scriitor să aducă în discuţie sursa de unde au venit oamenii – celălalt nivel – pentru a stabili o legătură mai strânsă, mai directă cu aceasta.” – José Silva, fondator al Sistemului Silva – DESCRIERE: Astăzi poţi să începi să îţi transformi visele în realitate. Ai putea râde şi spune în sinea ta, „Sigur, sunt doar vise.” Ai perfectă dreptate. Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit că vizualizarea relaxată, cunoscută ca fiind visarea cu ochii deschişi, activează emisfera dreaptă a creierului tău. Emisfera dreaptă este esenţială pentru vindecare, creativitate, rezolvarea problemelor şi ca să poţi să te bucuri de relaţii pline de însemnătate. Chiar mai important, ea este legătura ta cu nivelul spiritual. Procesul este simplu – poti obţine răspunsuri cu emisfera dreaptă. Apel de urgenţă iti arata linia ta directă către o lume unde nu există ton de ocupat. Ghidul tău aşteaptă să preia cererile tale, 24 de ore pe zi, în fiecare zi a săptămânii. Dr. Robert B. Stone, este autor şi co-autor al peste 80 de cărţi, cu un tiraj de peste un milion de exemplare. Este absolvent al Massachusetts Institute of Technology, membru al MENSA (ce cu[rinde 2%…