Tinerețe fără bătrânețe – STOC EPUIZAT

22/01/2015

TinereteAcest titlu apare în același volum, împreună cu titlul: SECRETELE KYBALIONULUI

DESCRIERE pentru titlul: TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE

O fântână de tinerețe veșnică. Cartea include idei și tehnici specifice, ce le poți utiliza imediat pentru a obține energie, a elimina îndoiala și a ajusta atitudinea ta, astfel încât viitorul tău nu va arăta niciodată sumbru, doar dulce și primitor.

Cei mai mulţi oameni trecuţi de şaptezeci de ani privesc în urmă spre perioada când aveau patruzeci şi cinci de ani şi erau la apogeul energiilor lor mentale şi fizice. Viaţa lor pare să fie legată mult de amintiri din acea perioadă a vieții, presărată cu câte-un gând nostalgic din adolescenţă. Majoritatea celor cu vârsta de peste optzeci de ani atunci când se privesc în oglindă văd un om bătrân. Eu însumi mă văd încă un bărbat în floarea vârstei, plin de entuziasm pentru ziua ce vine şi care are atâtea de făcut, deși am acum vârsta de optzeci şi şapte de ani.

Când toate acestea sunt strânse într-o singură idee, cred că totul stă în atitudine. Acolo se află secretul tinereţii eterne, în atitudine.

Cred cu convingere că vârsta este o stare a minţii. După ce m-am gândit destul de mult, am descoperit trei secrete de bază, însă vitale, despre cum să dezvolţi atitudinea eternei tinereţi, atât fizic cât şi mental. Secrete ce ar trebui să fie la îndemâna tuturor, pentru că Trio-ul Dorian, aşa cum numesc eu aceste secrete ale Tinereţii Eterne, nu doar că-ţi pot schimba viaţa, ci pot crea o paradigmă nouă, care-ţi va permite să savurezi anii maturităţii chiar mai mult decât ţi-au plăcut anii tinereţii.

Trio-ul Dorian se compune din intuiţii logice care vor aduce la suprafaţă circuitele electrice şi chimice care controlează tinereţea şi longevitatea chiar din propriile voastre celule. Aşa că pregăteşte-te, prietene; fii pregătit pentru o călătorie ce a fost creată pentru a crea un nou tu; un tu vibrant, fericit, care abia aşteaptă următoarele săptămâni, luni şi ani, bucurându-se cu anticipaţie, la fel ca mine.

BURT GOLDMAN

DETALII:

  • Numărul de pagini: 39
  • I.S.B.N.: 978-606-8606-09-5
  • Traducerea din limba engleză: Patricia Bucko
  • Titlul original: Timeless Techniques to Everlasting Youth

CUMPĂRĂ cartea de  aici.