Îmblânzitor de cuvinte ( Prefața volumului) .

Un crescendo uimitor al lui Sergiu Haţegan în cel de-al doilea volum , „Destin în spirală”,  readuce curajul abordărilor tematice din „ Revelatio. Căutările eului liric”, primul său volum de versuri.   Adolescenţa a parcurs „timpul recoltei”, a depăşit frica de propria identitate     („ Cuvintele –mi vin uşor, scoase din amnezie / şi toate, absolut toate, miros a poezie.” Disertaţie amorfă),  iar jocul poetic se desfăşoară străbătând uneori indecizii, vehiculând motive culturale, împrumutând modele literare.

Semnul maturizării pare împăcarea cu sine: „ cuvintele-mi scapă din gură/ stoluri-stoluri de păsări călătoare/ fug ca imaginile tumultuoase din minte/ şi se duc, of, cum se duc,/ vestind potrivirea apoteotică din mine,/ şi flori frumoase cresc peste/ cadavrul maşinăriei răsturnate/ şi viaţa continuă înflorită iarăşi/ ca o binecuvântare întâmplătoare/ pe obraji mai încolţeşte o floare,/ un mugur răsfrânt de lacrimă sinceră.”(Cum să scriu)

Modelele culturale sunt fireşti vârstei şi lecturilor şcolare; identificăm astfel spiritul de frondă al lui Ion Barbu ( Ou fracţie), exclamaţia retorică blagiană („daţi-mi un nume, daţi-mi o mască!”  în Gramatica ego-ului), adjective argheziene („un amalgam de uitări şi de dor/ ţi se-arată înfrigurat, sfredelitor” în Creaţie spontană), spleen-ul bacovian („spleen de toamnă” în  Îmblânzitor de cuvinte), dar şi o detaşare ironică faţă de cultura modernă ( „statuia aceasta dănţuitoare… figura aceasta fără nume/ ne dă înţelept cu tifla”, în poezia Sfinx ). De la revolta socială din Juvenil şi Juvenal ( „Panem et circum, prietene…” ) la un egoism şi infatuare masculină („eu mă plimb din carte-n carte/ şi mă culeg ca pe-un boboc”, poezia Ea), poetul fixează un program estetic cu efecte contradictorii („amuţiţi mintea, trăncăneşte/ obscen de lucid…”, Dionis) , preţiozităţi („…azurul din ludicele-i ocheade/ cer de primăvară, cer de martie,/ o boare paradisiacă, pasională/ ce m-a elevat din realitatea cotidiană/ în romantismul luceferilor pierduţi”, în Descriptio Amore), de la un idealism adolescentin la condamnarea artificialului („Aboliţi persoanele, rogu-vă!/ prea multe măşti acoperă verbele” Gramatica ego-ului) ori elogiul virtualităţii (în  Fapt divers).

Uneori forţând registrele sintaxei şi folosind reflexivul realizează un lexic divers, nedisociat pe registre, cu structuri sintactice arhaice şi calchiate, în care tentaţia neologismelor pare determinată de nevoia de flexibilizare a conotaţiilor. Tânărul şi imperfectul poet din primul volum („aceste rânduri aşternute/ de-un tânăr şi imperfect / poet..”, în poezia Scribere ) depăşeşte starea de criză mărturisită în Eclipsă de gândire şi devine astfel un „îmblânzitor de cuvinte” care caută „orizonturi noi nouţe”,  încercând : „ să vrăjesc cu vocea-mi neîncercată/ tainele clarului de lună/ ce sporovăieşte în mine.” ( Îmblânzitor de cuvinte ). Procedeele de expresivitate sunt izbutite şi generoase: de la metafora „gingaşul pui de vis” (Luptător de martie) la sinestezia „ şoapta fină a timpului”,  sau aliteraţia „ zar zurliu zornăind” (Mare Nostrum).

Textul care corespunde oarecum intitulării volumului prin tema filozofică, satira subtilă şi conotaţiile politice este Barocul „acum”: „umbre pale de cavaleri arzând interstelar/ supernove  aşteptând cu nerăbdare / expansiunea cea neagră,/ sub farmecul unui poem blând / ce se-aşterne epic printre rânduri”. Dimensiunea reflexivă metatextuală asupra actului scrierii dovedeşte la Sergiu Haţegan o conştiinţă poetică bine conturată.

Profesor Aneta Gabor  

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara